Horia Dulvac

În perioada anilor 1973-1978 a urmat cursurile Liceului Colegiul National Frații Buzești din Craiova, fiind membru al cenaclului școlar și colaborator al revistei liceului . A urmat cursurile Universitații Politehnice din Timișoara, Facultatea de Chimie, între anii 1979-1984, după absolvire lucrând în cercetare. După anul 1990 a absolvit Facultatea de Drept si a urmat cursuri postuniversitare de administrație la Facultatea de Drept și Administrație Publică a Universității de Vest din Timișoara (2001), iar în anul 2012 a obținut titlul de doctor al Universității de Vest din Timișoara în domeniul filosofiei religiei și al filozofiei neopragmatiste.

În perioada studiilor universitare a fost redactor al revistei Forum Studențesc din Timișoara, membru al cenaclului literar „Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenților și prezență activă în mediile culturale studențești. A colaborat cu proză, poezie și reportaje la mai multe reviste de cultura din țară, primind mai multe premii culturale naționale și locale de prestigiu ale vremii.

Între anii 2000-20012 a fost redactor și membru în colegiul de redacție al revistei de cultură Mozaicul din Craiova.

Horia Dulvac a debutat în revista Forum Studențesc din Timișoara în anul 1979 cu un grupaj de poeme, devenind, pe parcursul studiilor universitare, redactor activ al acestei reviste. De asemenea, a fost membru al cenaclului și grupării literare Pavel Dan, precum și prezență culturală activă în mediile literare ale vremii.

A debutat editorial cu volumul de proze scurte intitulat „Femeia lui Ghidirmic”, apărut la Editura Ramuri din Craiova în anul 1994 cu sprijinul unei burse de finanțare a Fundației Soros pentru o Societate Deschisă.

A colaborat cu poezie, proza, reportaje, eseuri, la revistele de cultură: Orizont, Forum Studențesc, (Timișoara) Viața Studențească, Observator Cultural, (București), Echinox (Cluj), Mozaicul, Ramuri, Scrisul Românesc, Convorbiri Literare (Iași), Familia (Oradea), SpectActor (revistă a teatrului Național din Craiova), Autograf, (Craiova), Argeș, Cafeneaua Literară , Calende (Pitești), Conta (Piatra Neamț), etc. De asemenea, a fost colaborator al unor revistelor de cultură în format electronic: Prăvălia culturală , Omniscop , Egophobia , Orizonturi Culturale Româno Italiene, ș.a.

Deși a fost o prezență culturală activă în mediile timișorene între anii 1984-1989, edituri precum Facla (Timișoara) sau Scrisul Românesc (Craiova) i-au refuzat la vremea respectivă ofertele editoriale. Debutul editorial s-a petrecut abia în anul 1994, cu volumul de proze Femeia lui Ghidirmic, apărut la editura Ramuri din Craiova, cu sprijinul unei burse a Fundația Soros. În pofida circulației restrânse, volumul a fost foarte bine primit de critică și mediile culturale naționale.

În anul 2000 a publicat la editura Marineasa din Timisoara, volumul de eseuri intitulat „Îngrijorări fără mandat”, care reunește principalele contribuții ale autorului la eseistica culturală între anii 1990-2004, respectiv reunește eseuri publicate în paginile principalelor reviste culturale din țară.

În anul 2005, ca rod al colaborării cu revista Mozaicul din Craiova, publică la Editura Aius, volumul de eseuri Discursuri și părți, volum apărut cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor. Volumul a primit premiul "Tiberiu Iliescu" al fundației Gheorghe Țițeica și al revistei Mozaicul.

Tot în anul 2005, a publicat la editura clujeană Grinta, volumul de eseuri "Revanșe ale alterității”^[1]. După o pauză de circa un deceniu în proză, a publicat în anul 2009, la editura Scrisul Românesc din Craiova, volumul de proze Efect Doppler^[2], carte care a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova în anul 2010.

Au urmat volumele de eseuri „Feluri de posibil”^[3], apărut la editura Dacia xxi din Cluj Napoca în anul 2011, precum și Fața și cortina^[4], apărut în anul 2013 la editura Tipomoldova din Iași. Este prezent cu comunicări în antologiile Autoritatea valorii, valoarea autorității, Eminescu & Caragiale, Fizionomia spațiului public românesc, apărute la editura Aius din Craiova,în anii 2000-2005.

În anul 2016 îi apare la editura Eikon, București, volumul de eseuri Entropie și frumos. Aplicație pe o floare a soarelui^[5], note și postfață de I.B Lefter, iar în anul 2020 publică la editura Diacritic din Timișoara, volumul de poeme Nimeni nu-mi spunea, ilustrația copertei Suzana Fântânariu, postfață de Marcel Tolcea, volum tradus în limba maghiară de Balazs Attila sub titlul Nem Mondta Senki și editat la editura AB Art Kiado, Budapesta, în același an.

De asemenea, este prezent în volumul de antologie Zona. Prozatori și poeți timișoreni, apărut la Editura Marineasa din Timișoara, în anul 1997, precum și în Dicționarul bio-bibliografic al scriitorilor români din anii 80-90, apărut în anul 2000 la Editura Paralela 45, coordonat de Ioan Bogdan Lefter.

Este prezent în Antologia „Cele mai frumoase proze” apărută în anul 2014 la editura Adenium, Iași.^[6]

În perioada studiilor universitare, a obținut numeroase premii la concursurile literare studențești, ca de exemplu: premiul revistei Ramuri a Uniunii Scriitorilor din Craiova la concursul de proză Zilele Liviu Rebreanu desfășurat la Bistrița în anul 1984, premiul pentru proza la faza națională a Festivalului Artei și Creației Studențești din anul 1983, ș.a.

În anul 1992 a primit premiul pentru publicistică culturală al revistei Ramuri a Uniunii Scriitorilor din Craiova.

Între anii 1998 și 2014, a fost redactor, respectiv membru în colegiul de redacție, al revistei de cultură craiovene Mozaicul.

În anul 2005 a primit premiul Tiberiu Iliescu al revistei Mozaicul, pentru volumul de eseuri Discursuri și părți, apărut la editura "Aius" din Craiova.

De asemenea, în anul 2007 a primit premiul pentru eseu al revistei și Fundației Scrisul Românesc din Craiova.

După editarea volumului Efect Doppler, apărut la editura Scrisul românesc din Craiova în anul 2008, a primit premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor filiala Craiova.

În anul 2017 , piesa de teatru Rigor Mortis. O simplă criză de sațietate a fost premiată la Festivalul de teatru Botoșani. Piesa a fost jucată în cadrul unui spectacol lectură la Teatrul Național din Craiova în anul 2019. În anul 2018, piesa de teatru Muzeul pipăielilor a primit marele premiu la același concurs de dramaturgie de la Botoșani.

• „Femeia lui Ghidirmic”, proză, editura Ramuri, Craiova, 1994 – volum apărut cu o bursă a Fundației pentru o Societate Deschisă
• „Îngrijorări fără mandat”, eseuri, editura Marineasa, Timișoara, 2000
• „Discursuri și părți”, eseuri, editura Aius, Craiova, 2005
• „Revanșe ale alterității”, eseuri, editura Grinta, Cluj Napoca, 2005
• Comunicări în antologiile „Autoritatea valorii, valoarea autorității”, „Eminescu &Caragiale”, „Fizionomia spațiului public românesc”, editura  Aius, Craiova, 2000-2005, etc
• „Efect Doppler”, proză, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2009
• „Feluri de posibil”, eseuri, editura Dacia xxi, Cluj Napoca, 2011
• „Fața și cortina”, eseuri, ed. Tipomoldova, Iași, 2013
• "Cele mai frumoase proze ale anului", Antologie ed.Adenium 2014
• "Efect Doppler", editia a II-a, editura Tracus Arte, Bucuresti, 2016
• "Entropie și frumos; aplicație pe o floare a soarelui", eseuri, editura Eikon, postfață și note de IB Lefter, București,2017
• "Nimeni nu-mi spunea", poeme, editura Diacritic, Timișoara, coperta Suzana Fântânariu, postfață Marcela Tolcea, 2020
• "Nem Mondta Senki", editura AB Art Kiado 2020, Budapesta, traducere în limba maghiară realizată de Balazs Attila, a volumului de poeme Nimeni nu-mi spunea;
• "În digestie", poezie, editura Vinea, București, copertă de Suzana Fântânariu, 2021
• "În fertil" – proză, editura Charmides, Bistrița, coperta Suzana Fântânariu, postfață/ coperta a patra de Andrei Codrescu, 2021

• „Zona. Prozatori și poeți timișoreni din anii 80 și 90”, editura Marineasa, Timișoara, 1997, pag. 171-175
• Petru Cârdu, prezentare pe coperta a patra a volumului de proze „Femeia lui Ghidirmic”, editura Ramuri, Craiova, 1994
• Ion Bogdan Lefter, „Scriitori români din anii 80-90. Dicționar biobibliografic”, vol.1 (A-F), Editura Paralela 45, Pitești, 2000, pag. 231-232
• Florea Firan, „Profiluri și structuri literare. Contribuții la o istorie a literaturii române. 1945-2005”, editura Socrate, Craiova, 2007
• C. M. Popa, „Ceremonialul urgenței”, în „Brațul de la Lepanto”, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003, pag. 142-146

• Paula Romanescu , „Vânător de chipuri și măști”, revista Viața Românească, nr.10-11, 1999, pag. 192-193
• Daniela Godja, „Grijile celor fără mandat”, revista Vatra, nr.11-12, 2003
• Paul Aretzu, „Discursul între logos și mimesis”, în Ramuri, nr. 5-6, mai - iunie 2005, pag. 8-9
• Onu Mădălin, „Horia Dulvac- Discursuri și părți”, în revista Egophobia, nr.7/2005
• Nicolae Coande, în cotidianul Gazeta de Sud, 4 iulie 2010
• George Popescu „Horia Dulvac sau funcția hieratică a de-scrierii...” în revista Autograf MJM, nr.1-3 (30-32), Craiova, 2010, pag.5
• Ionel Bușe, „Efect Doppler sau despre hierofania tatălui”, în Scrisul Românesc, an 8, serie nouă, nr.1(77), ianuarie 2010, pag. 21
• Ioan Moldovan, „Horia Dulvac: Efect Doppler”, în Familia, seria V, an 46(146), nr.2(531), februarie 2010, pag. 135
• Ion Bogdan Lefter, „An mediu cu jurnalul lui Radu Petrescu”, revista Cultura, ianuarie 2010
• Nicolae Coande, „Horia Dulvac - Efect Doppler”, în revista Cultura, septembrie 2010 Arhivat în 11 august 2014, la Wayback Machine.
• Virgil Diaconu, „Nici morții nu mai sunt ce-au fost, sau „Fetuși palizi de căprioară suspinau ofiliți în medalioane””, în Spații Culturale, nr.9, martie-aprilie 2010
• Gyorfy Deak Gyorgy, „Deplasarea dinspre roșu”, în revista Caiete Silvane, martie 2010
• Tudor Nedelcea (coord.), „Dicționarul biobibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor filiala Craiova, ed. Aius, Craiova, 2010, pag.97-98^{[nefuncțională]}
• Dumitru Augustin Doman, „Prozele eseistului Horia Dulvac”, în revista Argeș, iulie 2011
• Andrei Codrescu, „Horia Dulvac - Efect Doppler”, în Exquisite Corpse- Journal of Letters and Life, ianuarie 2011
• Ioan Moldovan, Poetul ca programator, revista familia, Oradea, aprilie 2020 ^[7],pag. 11-13, cronică la volumul de poeme Nimeni nu-mi spunea
• Lucian Scurtu, Reproșuri demistificate, revista Familia, oct. 2020^[8], pag. 108-110, cronică la volumul de poeme Nimeni nu-mi spunea
• Kegl Ildiko, Nehany Gondolat Dulvac Koleszeterol, postfață la traducerea în limba maghiară de către poetul și traducătorul Balazs Attila a volumului de poeme Nimeni nu-mi spunea (Nem Mondta Senki) , eitura AB Art Kiado, Budapesta 2020
• Revista Mozaicul din august 2018 (nr. 8/238)^[9] îi dedică lui Horia Dulvac paginile 3-6, în care sunt publicate următoarele articole: Nicolae Coande, domnul H. D.; Ionel Bușe, Frumosul ca ordine contemplativă a entropicului; Ion Militaru, Omagiu pentru prieten; Sorin Antohi, Regăsiri: un prieten, o generație, un trecut; Liviu Antonesei, Povestea unei „mici capodopere”; Xenia Negrea, Pluralități; Ion Munteanu, Despre discurs și părți, cu metodă; Julien Caragea, Portretul încojurat de secunde;

“Horia Dulvac a făcut ceva primordial și primejdios din limba română, o creatură cărnoasă și pulsantă la care în engleză numai Lawrence Sterne si Samuel Beckett au ajuns. În franceză aș zice contele Lautreamont sau Alfred Jarry, unul peste altul, acompaniați de-un urmuz. Un lucru indisputabil: cuvintele din cărțile de gen proză de azi sunt fluturate ca pene într-un uragan. Păunul rămas jupuit după ce trecu vântul nici el nu rămâne nedevorat de arta lui Dulvac. Trăiește între noi azi un meșteșugar de geniu, un Arghezi acompaniat și el de un urmuz. Eu zic cu siguranță: recunoașteți-l imediat că monstrul o să vă supraviețuiască.

Pentru această construcție n-aș folosi cuvinte dar ce limbaj am la-ndemână este insuficient: atârnat în muzeu acest obiect-carte ar fi afișat ca "o capodoperă de carne vie cu sensuri ațâțate de cuvinte," o propoziție un pic sovietică, dar din fericire nu-i piesă de muzeu, e mai degrabă organism, viu ca tine și ca mine, jenant pentru că noi avem corp si ființa asta (Fertilul, să-i zicem pe nume) ne disectează, ne microscospează și telescopizează, ne adulmecă și ne molfăiește după ce ne rupe din ciolan. Simplu zis: ne inspiră.

O să supraviețuiască și limba în care scrie și iradiază. I-aș zice poezie dacă ar exista limbaj poetic la acest grad de cărbune roșu. Ce e și mai remarcabil în era oceanului putrefact de vorbe este că nu poți pune jos monstrul până nu leșini sau mori. Asta nu-i carte, este viol, contra legii, contra ușurinței, dar nu contra naturam. dimpotrivă, este lebădă hipnotizata de zeu.”

Andrei Codrescu (coperta a patra a cărții În digestie, ed. Charmides, Bistrița, 2021)

"Horia Dulvac ne dăruiește în Efect Doppler (Editura Scrisul Românesc, Craiova), două ample poeme, pentru că scriitura prozastică nu e decât un instrument stilistic. Un poet admirabil, cu o bogată înzestrare sufletească și cu o rafinată știință a construcției poetice, ținându-și cititorul de bună credință în miezul textului, acolo unde percepția realului și imaginația posibilului își dau mâna spre a-l face pe cel atent un complice al aventurii lirice" (Ioan Moldovan) ^[10]

"The dead are in in fiction now, not that they were ever out, but they are in differently. In Horia Dulvac’s spectacularly and beautifully written short novel, the narrative voices who turn out to belong to dead or nearly dead people, are hypnotic. What makes them great is that the effects death has had on these characters are dire and minimal, though poetic and concentrated. This book, written in Romanian, is too good to be translated, but it will be, and I pity the poor translator. For instance, the narrator declares at one point that, “Once I rose to the sky during a prayer, and looking outside as if through a lens, I saw my face on the other side. I was about to be terrified of my face, and was about to fall. ‘Why in hell do I look like that,” I was asking myself.” Dulvac plays with tenses and creates unforgettable images of utter otherworldliness. For instance, “You have to run away on time. I remembered when I was going to have my first heart-attack, the dilating aorta, the body flying up...” ' (Andrei Codrescu) ^[11]

"Emotia data de regasirea madlenei interioare este intens sublimata în pasaje ritualice din vârsta ignoranta, totusi plina de consistenta lumii, în cea a scriitorului, cel care stie acum ca traia plenar în adolescenta cele câteva timpuri: „În general casele sufereau de eczema, o boala de piele care facea sa se descuameze pojghita de var pâna la luciditate. Razuiam cangrena lor cu un spaclu de zugrav, strângând din dinti ca sa treaca. Oricum vârsta ma facuse un expert al durerii datatoare de sens, pâna la urma… Noi chiuleam de la orele de liceu sarind peste gardul de caramida care secreta deodata panici prafoase. În spatele nostru, paznicul scolii agita bratul cinematic. Fetele noastre, cu privirile umede de har, secretau deodata o admiratie sublinguala. Lasam în urma dracului liceul acela care tusea în caramizi. Ne duceam glont într-unul din viitoruri.“ (Nicolae Coande) ^[12]

"Cartea aceasta îmi aduce aminte simultan de Spuma zilelor a lui Boris Vian si de Familia Popescu a lui Cristian Popescu. Sub camuflajul prozei scurte ea este în primul rând o carte de poezie. Fantastă, imprevizibilă, suprarealistă, neagră pe alocuri, Efect Doppler mă va urmări multă vreme pentru că tot ce se află acolo am visat să scriu (și uneori am reușit) și eu /.../ O epica poetica pe care, dacă aș fi marinar, aș lua-o pe mare, iar dacă aș fi spațiot aș lua-o pe Marte" (Ioan Es Pop, coperta a IV-a, Efect Doppler, editura Tracus Arte, 2016)

"Dar cu Efect Doppler s-a petrecut altceva- în limbaj colocvial aș spune că m-a dat pe spate. Iar într-o formulare mai academică, spun că am avut revelația unei capodopere, a unei mici capodopere, unde cuvântul mici se referă cu strictețe la dimensiuni. Este una din cele mai bune proze medii din literatura roomână postbelică, care poate sta alături de Reconstituirea lui Horia Pătrașcu, de cele mai bune proze scurte/medii publicate de Ștefan Bănulescu, A E Baconski, sau Nicolae Velea" (Liviu Antonesei, Povestea unei mici capodopere, Mozaicul, nr.8/238/2018 )"

"Horia era în redacția bunei reviste timișorene Forum Studențesc (unde am publicat în 1981, după o neuitată tabără literară la Crivaia, singurele mele două poezii , scrise ca exerciții de stil autoironice și ludice)/.../ Citiind cu creionul în mână (pentru a vorbi la Târgul Gaudeamus din 2016) frumoasa și densa carte de eseuri a lui Horia, cu un titlu deopotrivă exact și poetic Entropie și frumos. Aplicație pe o floare a soarelui (Eikon, 2016, cu o postfață empatică și exactă a unui alt congener , Ion Bogdan Lefter, cel mai important cronicar și analist literar-cultural al vieții și operei Generației 80), am regăsit tocmai acel enciclopedism." (Sorin Antohi, regăsiri: un prieten, o generație, un trecut, Mozaicul, serie nouă, anul xx, nr.8/238/2018)

,,versurile par scrise pe o partitură muzicală, cu silabe căzute bemol și fiindcă ingabamentele nu doar tulbură cadența rostirii, ci ambiguizează și întreg textul, cumva à rebours”; și: ,,[poetul] scrie o poezie eminamente surrealistă dacă textele sale nu s-ar întâlni mereu sau atinge măcar într-o geometrie interioară atent, în șoaptă premeditată” (deci, un fals surrealism); și: ,,dezinvolturile față de sine și cititor – atât de bine strunite, atât de bine așezate în îndrăznelile sale – temperează, de fapt, emoția, clara înfiorare”(Marcel Tolcea, postfață la volumul Nimeni nu-mi spunea, poeme, editura Diacritic, Timișoara, 2020)" "În ce mă privește, în comentariul la Efect Doppler, l-am perceput pe Horia Dulvac ca poet, scriind în recenzia volumului că autorul ne oferă, de fapt, două ample poeme, întrucât scriitura prozastică nu era decât un instrument stilistic. Îl consideram pe Horia Dulvac un poet cu o bogată înzestrare sufletească și cu o rafinată știință a construcției poetice, ținându-și cititorul de bună credință în miezul textului, acolo unde percepția realului și imaginația posibilului își dau mâna spre a-l face pe cel atent un complice al aventurii lirice. Nu trebuie să schimb nimic acum, după mai mult de zece ani, rămâne valabil și pentru cartea acestui ,,debut” editorial poetic, asumat ca atare. Dar schimbări sunt, și toate în favoarea maturității lirice a autorului. Identificarea poetică își aproprie tranșant subiectivitatea, viziunea își dezvăluie dimensiunile profunzimii, scriitura e controlată cu o inteligență procedurală pe care acumulările existențiale și cele culturale o fac să devină subtilă, maleabilă, uneori ironică sau sarcastică, în numele unei filosofii și a unui sentiment de a fi." (Ion Moldovan, Poetul ca programator, Familia, aprilie 2020)

"În ce mă privește, în comentariul la Efect Doppler, l-am perceput pe Horia Dulvac ca poet, scriind în recenzia volumului că autorul ne oferă, de fapt, două ample poeme, întrucât scriitura prozastică nu era decât un instrument stilistic. Îl consideram pe Horia Dulvac un poet cu o bogată înzestrare sufletească și cu o rafinată știință a construcției poetice, ținându-și cititorul de bună credință în miezul textului, acolo unde percepția realului și imaginația posibilului își dau mâna spre a-l face pe cel atent un complice al aventurii lirice. Nu trebuie să schimb nimic acum, după mai mult de zece ani, rămâne valabil și pentru cartea acestui ,,debut” editorial poetic, asumat ca atare. Dar schimbări sunt, și toate în favoarea maturității lirice a autorului. Identificarea poetică își aproprie tranșant subiectivitatea, viziunea își dezvăluie dimensiunile profunzimii, scriitura e controlată cu o inteligență procedurală pe care acumulările existențiale și cele culturale o fac să devină subtilă, maleabilă, uneori ironică sau sarcastică, în numele unei filosofii și a unui sentiment de a fi." (Ion Moldovan, Poetul ca programator, Familia, aprilie 2020)

"Dulvac nem mesét mesél. Hanem életet. Amit költőszemekkel érzékel. Elmeséli például, hogy mennyi árnyalata van egy-egy metamorfózisnak. Milyen az, amikor az anyag – adott esetben a folyékony szövet – hanggá, majd színné alakul át. ,,De mint tudjuk, a vér sikolya ibolyaszínű.” Mintha filozófia szakon tanult volna anatómiát, orvosin teológiát, s ezt a speciális tudást használná fel szimpatikus alázattal, mégis halált megvető bátorsággal. Egyedi formanyelve, képzettársítása segítségével az önazonosság kérdéseit vizsgálja, – s miközben materiális anyagokat vonultat fel szemléletes példáihoz, a bibliai inspiráció is markánsan kirajzolódik műveiben. Az emberi mélység és nyelvi erő sajátos látomásosmetaforikus költeményekben testesül meg a dulvac-i költészetben." (Kegl Ildiko, postfață la traducerea în limba maghiară  a lui Balazs Attila, a volumului de poeme Nimeni nu-mi spunea (Nem Mondta Senki), editura AB Art Kiado , Budapesta, 2020. )