Bătălia de la Torvioll

Gerge Kastrioti Skanderbeg, fiul puternicului nobil Ioan Kastrioti, a fost un vasal al Imperiului Otoman în calitate de spahiu sau comandant de cavalerie. După participarea sa la înfrângerea suferită de otomani în Bătălia de la Niš, Skanderbeg a dezertat din armata otomană și a fugit în Albania împreună cu alți 300 de albanezi. Falsificând o scrisoare de la Murad al II-lea către guvernatorul orașului Kruja, acesta a devenit stăpân peste oraș în noiembrie 1443^[1]. Operațiunile militare repetate ale voievodului Ioan de Hunedoara împotriva sultanului Murad al II-lea i-au dat răgaz lui Skanderbeg să pregătească o alianță formată din nobili albanezi. Toți nobilii albanezi au fost invitați de acesta în orașul venețian Alessio (Lezha) la 2 martie 1444. Alessio a fost ales ca loc de adunare deoarece anterior orașul fusese capitala familiei Dukagjini, dar și pentru a convinge Veneția să le ofere ajutor^[2]. Printre nobilii care au participat la acest consiliu s-au numărat George Araniti, Paul Dukagjini, Andrea Topia, Lekë Dushmani, Teodor Korona, Peter Spani, Lekë Zaharia și Paul Stres Balsha. Aici ei au format Liga de la Lezha, o confederație a celor mai mari nobili albanezi aliați împotriva Imperiului Otoman^[3]. Skanderbeg a fost ales căpitan (Albaneză: Kryekapedan) al confederației^[4]. Prima provocare militară a ligii s-a ivit în primăvara anului 1444, când cercetașii au raportat că armata otomană se pregătește să invadeze Albania. Planul lui Skanderbeg era să întâmpine inamicul la punctul de intrare în țară și astfel a inițiat pregătirile necesare de luptă^[5].

 

Ali Pașa, unul dintre căpitanii favoriți ai lui Murad al II-lea, a plecat din Üsküp (Skopje) în iunie 1444 în fruntea unei armate de 25.000-40.000 de ostași^[6][7], și s-a îndreptat în direcția Albaniei^[8]. După ce a reușit să adune o armată de 15.000 de ostași (8.000 de cavalerie și 7.000 de infanterie)^[9] cu ajutorul Ligii de la Lezha, Skanderbeg a stăruit asupra importanței viitoarei campanii într-un discurs în fața oștenilor săi. Pe lângă asta, soldații și-au primit soldele și s-au oficiat servicii religioase^[10]. Ulterior, Skanderbeg și armata sa au înaintat spre locul planificat în Dibra de Jos, acolo unde se consideră că se întinde câmpia Shumbat, pe atunci denumită câmpia Torvioll, la nord de Pershkopi^[11]. Aceștia au trecut prin valea Drinului Negru, eventual ajungând la locul prin care presupuneau că vor trece otomanii^[3]. Skanderbeg a ales personal această câmpie: avea 11,2 km lungime și 4,9 km lățime, și era înconjurată de păduri și dealuri. După ce s-au odihnit în apropiere de Torvioll, Skanderbeg a plasat 3.000 de oameni sub comanda a cinci căpetenii (Hamza Kastrioti, Muzaka al Angelinei, Zecharia Gropa, Peter Emanueli și Ioan Muzaka) în pădurile din împrejurimi cu scopul de a ataca flancurile și ariergarda otomanilor doar atunci când semnalul va fi dat. În timp ce Skanderbeg pregătea ambuscada, trupele otomane au ajuns la fața locului, așezându-și tabăra în partea opusă^[10]. În noaptea dinaintea bătăliei, otomanii au petrecut, în timp ce albanezii au stins focurile și soldații care nu erau de gardă au fost puși să se odihnească. Grupuri de otomani s-au apropiat de tabăra adversă și au încercat să-i provoace, dar ostașii albanezi au rămas liniștiți. Skanderbeg a trimis cercetași pentru a strânge informații despre tabăra otomană și a ordonat cavaleriei să-i hărțuiască pe otomani^[12].

Skanderbeg și-a dispus forțele armate pentru bătălie în dimineața zilei de 29 iunie^[13]. În afară de cei 3.000 de soldați ascunși în spatele otomanilor, a mai organizat o forță de rezervă din 3.000 de oameni sub comanda lui Vrana Konti^[10]. Armata albaneză era aranjată în formă de semilună cu colțurile arcuite înspre interior. Aceasta era divizată în trei grupuri, fiecare compus din 3.000 de ostași. Cu toții se aflau la poalele unui deal cu intenția de a atrage armata otomană bazată pe cavalerie să șarjeze la vale. Aripa stângă a forțelor albaneze formată din 1500 de călăreți și tot atâția infanteriști era condusă de Tanush Topia. Aripa dreaptă, identică, îl avea pe Moisi Golemi drept comandant^[12]. În fața aripilor au fost amplasați arcași pedeștri ai căror responsabilitate era să-i momească pe otomani în interior^[14]. În centru erau 3.000 de oameni sub comanda lui Skanderbeg și Ajdin Muzaka. Din aceștia, 1.000 de cavaleri au fost amplasați în față pentru a amortiza șarja inițială a turcilor. Alături de aceștia stăteau 1.000 de arcași antrenați să însoțească caii, iar în spatele lor corpul principal de infanterie sub conducerea lui Ajdin Muzaka^[15].

După ce aranjarea armatei a fost definitivată, Skanderbeg a permis trompetelor să anunțe începutul luptei doar atunci când a văzut că Ali Pașa avansează. Când a zărit armata albaneză Ali Pașa a ordonat forțelor sale armate să șarjeze cu una dintre unități în față. Linia albaneză din față a început să se retragă; Skanderbeg a trimis un detașament de cavaleri să împiedice ruperea liniei și a reașezat trupele în poziția lor inițială^[15]. Ali Pașa a crezut că i-a prins pe albanezi în capcană^[3]. Când ofensiva principală a început, aripile au fost conduse cu înverșunare de către Thopia și Golemi, astfel reușind să respingă aripile otomane. În centru, Skanderbeg a atacat unul dintre batalioanele turce, și atunci când semnalul potrivit a fost dat, cei 3.000 de cavaleri ascunși au țâșnit din păduri și au șarjat ariergarda otomanilor, mulți dintre aceștia din urmă luând-o la fugă. Aripile armatei albaneze s-au concentrat atunci asupra flancurilor centrului otoman. Ajdin Muzaka, atacând și el corpul central al forțelor turcești, a fost întâmpinat de o rezistență crâncenă, și turcii au continuat să aducă forțe proaspete până când Vrana Konti și forțele sale de rezervă au intrat în luptă și au decis rezultatul bătăliei în favoarea albanezilor^[16]. Armata turcă a fost înconjurată^[3], iar rândurile din față ale acesteia au fost anihilate, cu excepția a 300 de ostași. Batalionul personal al lui Ali Pașa a luat-o la fugă, în pofida faptului că comandantul lor a fost aproape de a-și pierde viața^[16].

Numărul turcilor care au murit în luptă este plasat între 8.000^[13] și 22.000^[17]; 2.000 au fost luați prizonieri. Sursele vremii au estimat pierderile albanezilor la doar 120 de oameni^[17], dar studiile contemporane sugerează un număr mai mare, de 4.000 de morți și răniți^[3]. Skanderbeg a rămas tăcut în tabără pe parcursul acelei zi și a nopții care a urmat. A ordonat apoi infanteriei să încalece caii capturați, prada de război fiind abundentă; la jaf au participat chiar și răniții. Ulterior, armata albaneză s-a retras spre Kruja^[18].

Victoria lui Skanderbeg a fost amplu lăudată de restul Europei^[19][20]. Statele europene au început să considere întreprinderea unei cruciade pentru a-i alunga pe otomani de pe continent^[19][21]. Ali Pașa s-a întors la Adrianopol (Edirne), unde a explicat sultanului că înfrângerea ar trebui pusă pe seama forțelor armate și a ghinionului, și nu pe seama capacităților sale de general^[22]. Bătălia de la Torvioll a dat astfel startul unui sfert de veac de război între Albania lui Skanderbeg și Imperiul Otoman^[11].

• Fine, John (1994), The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest, University of Michigan Press, ISBN 0-472-08260-4 
• Francione, Gennaro (2006) [2003]. Aliaj, Donika, ed. Skënderbeu, një hero modern : (Hero multimedial) [Skanderbeg, a modern hero (Hero multimedia)] (în Albanian). Tradus de Tasim Aliaj. Tiranë, Albania: Shtëpia botuese "Naim Frashëri". ISBN 99927-38-75-8. Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
• Franco, Demetrio (1539), Comentario de le cose de' Turchi, et del S. Georgio Scanderbeg, principe d' Epyr, Altobello Salkato, ISBN 99943-1-042-9 
• Frashëri, Kristo (2002), Gjergj Kastrioti Skënderbeu: jeta dhe vepra, 1405–1468 (în Albanian), Botimet Toena, ISBN 99927-1-627-4 Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
• Gibbon, Edward (1957), History of the Decline and Fall of the Roman Empire, Peter Fenelon Collier & Son 
• Hodgkinson, Harry (1999), Scanderbeg: From Ottoman Captive to Albanian Hero, Centre for Albanian Studies, ISBN 978-1-873928-13-4 
• Jacques, Edwin (1995), Shqiptarët: Historia e popullit shqiptar nga lashtësia deri në ditët e sotme, Mcfarland, ISBN 0-89950-932-0 
• Moore, Clement Clarke (1850), George Castriot: Surnamed Scanderbeg, King of Albania, D. Appleton & Company 
• Noli, Fan Stilian (2009), Scanderbeg, General Books, ISBN 978-1-150-74548-5 
• Setton, Kenneth Meyer (1978), The Papacy and the Levant, 1204–1571, DIANE Publishing, ISBN 978-0-87169-127-9