Arhiducatul Austriei

Arhiducatul Austriei (în germană Erzherzogtum), numit până în 1453^[1] Ducatul Austriei, a fost o feudă a Sfântului Imperiu Roman (feudă imperială). Această unitate feudală a existat până la sfârșitul imperiului în 1806, fiind împărțită din punct de vedere legislativ încă din secolul al XIII-lea în Austria „ob der Enns” și Austria „unter der Enns”, care au devenit ulterior landurile austriece actuale Austria Superioară și Austria Inferioară.

Austria

(ERZ-) Herzogtum Österreich

— Stat^⁠(d) al Sfântului Imperiu Roman —

←

1453 – 1918

→


Drapel	Stemă

Localizare

Guvernare

Margraf al Austriei

- 976-994

Leopold I (primul)

- 1136-1141

Leopold al IV-lea (ultimul)

Istorie

Epoca istorică

Evul Mediu

Marcă ridicată la rang de ducat

1453

Ducat ridicat la rang de arhiducat

1359

Conectat la cercul austriac

1512

Imperiul Austriac

1918

Evoluția istorică

Ducatul Austriei a apărut în sensul dreptului funciar și al dreptului feudal în 1156 în timpul Dietei ținute la Regensburg, când Marca Austria (numită Ostarrichi și Ostarrîchi, în latină Marcha orientalis) a fost separată de Ducatul Bavariei și ridicată la statut de ducat independent teritorial. Documentul emis de împăratul Frederic I Barbarossa la Regensburg, numit ulterior Privilegium minus, conținea un set de privilegii, parțial pentru primul cuplu ducal care era înfeudat cu acest teritoriu, respectiv Henric al II-lea (supranumit Jasomirgott) aparținând Casei de Babenberg și a doua sa soție Teodora Comnena, și parțial pentru urmașii acestora, privilegii prin care erau despăgubiți pentru renunțarea simultană la Ducatul Bavaria.

În 1192, familia de Babenberg a dobândit și Ducatul Stiriei, numit după orașul Steyr din regiuneaTraungau (pe valea râului Traun), dar linia masculină a familiei s-a stins în 1246. Pentru o scurtă perioadă de timp Stiria a aparținut Ungariei, perioadă în care Ottokar al II-lea al Boemiei a dobândit Ducatul Austriei și regiunea Traungau. Cu această ocazie regiunile vestice ale Austriei s-au unit cu regiunea Traungau și au format un land independent, Austria „ob der Enns”, în timp ce regiunile de la est de Enns au fost denumite Austria „unter der Enns”.

Din punct de vedere juridic ambele teritorii au continuat să formeze o singură feudă. În 1282 familia de Habsburg a primit întreaga feudă, astfel încât toți Habsburgii, nu doar cei conducători, au purtat titlul de duce. În 1358-1359 ducele Rudolf al IV-lea a făcut o încercare de a-și îmbunătăți poziția în imperiu, producând niște documente falsificate, numite ulterior Privilegium maius. Acesta prevedea pentru suveranul austriac titlul de „Arhiduce Palatinal”. Documentele au fost prezentate inițial împăratului Carol al IV-lea, dar acesta nu le-a recunoscut.^[2]

În 1442 regele romano-german Frederic al III-lea a confirmat prevederile Privilegium maius, iar în 1453 după ce fusese încoronat ca împărat, el l-a reconfirmat în favoarea fratelui său Albert al VI-lea, incluzând în același timp o extensie esențială care se referea în principal la titlul de „Arhiduce” pe care de atunci l-au purtat toți Habsburgii.

Arhiducele Austriei a pretindea a avea primul rang în imperiu după principii electori. El conducea consiliul imperial în timpul deliberărilor (directorium agens) ce aveau loc la Dieta imperială. Pretenția sa de a conduce grupul principilor laici a eșuat datorită opoziției principelui Bavariei, care a păstrat această poziție, motiv pentru care în mod curios arhiducele austriac a condus grupul ecleziastic chiar dacă era prinț imperial laic.

Unitatea celor două teritorii care formau Arhiducatul Austriei a fost păstrată și în timpul diferitelor divizări teritoriale habsburgice (vezi Monarhia habsburgică). În acest context, cele două landuri separate de râul Enns au format sub acest aspect grupul landurilor inferioare austriece și au fost avut aceeași guvernare. În cursul reformelor administrative din timpul Mariei Terezia, a dispărut această administrare comună. Odată cu sfârșitul Sfântului Imperiu Roman în 1806 a dispărut și feuda numită Austria, pierzându-se ultimele legături speciale dintre aceste teritorii separate de râul Enns. Cele două arhiducate au format două landuri independente ale Coroanei în monarhia habsburgică până la sfârșitul acesteia în 1918.

Note

^ După Heinrich Koller: Kaiser Friedrich III. Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 2005, p. 135, că aceasta a fost confirmarea (și extinderea) „Scrisorilor austriece de libertate” în 1453 de către împăratul Frederic al III-lea și nu ridicarea Ducatului Austriei la Arhiducat. Confirmarea era în sine legată doar despre casa sau familia ducilor de Austria și înălțarea lor la rangul de arhiduci. Presupunerea care este, de asemenea, răspândită în literatura secundară de încredere, că țara (ducatul) Austriei era deja Arhiducat în acea perioadă, poate fi rezultatul unei confuzii a termenului Austria, care în Evul Mediu Târziu însemna că nu numai ducatul Austria ci și era numele dinastiei cunoscute astăzi sub numele de Habsburg. Nach Heinrich Koller: Kaiser Friedrich III. Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 2005, S. 135, war die Bestätigung (und Erweiterung) der "Österreichischen Freiheitsbriefe" im Jahr 1453 durch Kaiser Friedrich III. nicht die Erhebung des Landes bzw. des Herzogtums Österreich zum Erzherzogtum. Dabei ging es nur um das Haus bzw. die Familie der Herzöge von Österreich und deren Erhebung zu Erzherzögen. Die auch in seriöser Sekundärliteratur weit verbreitete Annahme, dass das Land (Herzogtum) Österreich bereits damals zum Erzherzogtum erhoben wurde, dürfte die Folge einer Verwechslung des Österreich-Begriffes sein, der im Spätmittelalter nicht nur das Land (Herzogtum) Österreich meinte, sondern auch der Name jener Dynastie war, die heute als die Habsburger bezeichnet wird.
^ Această opinie, răspândită și în literatura secundară de încredere, a fost recent respinsă științific. Împăratul Carol al IV-lea nu a confirmat toate documentele Privilegium maius în totalitate ci doar parțial. Titlul de „Arhiduce Palatinal” a fost una dintre acele părți pe care a refuzat să le recunoască. Consultați rezumatul informativ (germană) versiune online Arhivat în 10 octombrie 2021, la Wayback Machine..

Bibliografie

Wilhelm Brauneder: Österreichische Verfassungsgeschichte., Editura Manz, Viena 2009, ISBN 978-3-214-14876-8.
Richard van Dülmen: Weltgeschichte: Entstehung des frühneuzeitlichen Europa 1550–1648. vol. 24, Editura Weltbild, Augsburg 1998, ISBN 978-3596600243.
Günter Barudio: Weltgeschichte: Das Zeitalter des Absolutismus und der Aufklärung 1648–1779. vol. 25, Editura Weltbild, Augsburg 1998, ISBN 9783893509898.

[1] După Heinrich Koller: Kaiser Friedrich III. Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 2005, p. 135, că aceasta a fost confirmarea (și extinderea) „Scrisorilor austriece de libertate” în 1453 de către împăratul Frederic al III-lea și nu ridicarea Ducatului Austriei la Arhiducat. Confirmarea era în sine legată doar despre casa sau familia ducilor de Austria și înălțarea lor la rangul de arhiduci. Presupunerea care este, de asemenea, răspândită în literatura secundară de încredere, că țara (ducatul) Austriei era deja Arhiducat în acea perioadă, poate fi rezultatul unei confuzii a termenului Austria, care în Evul Mediu Târziu însemna că nu numai ducatul Austria ci și era numele dinastiei cunoscute astăzi sub numele de Habsburg. Nach Heinrich Koller: Kaiser Friedrich III. Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 2005, S. 135, war die Bestätigung (und Erweiterung) der "Österreichischen Freiheitsbriefe" im Jahr 1453 durch Kaiser Friedrich III. nicht die Erhebung des Landes bzw. des Herzogtums Österreich zum Erzherzogtum. Dabei ging es nur um das Haus bzw. die Familie der Herzöge von Österreich und deren Erhebung zu Erzherzögen. Die auch in seriöser Sekundärliteratur weit verbreitete Annahme, dass das Land (Herzogtum) Österreich bereits damals zum Erzherzogtum erhoben wurde, dürfte die Folge einer Verwechslung des Österreich-Begriffes sein, der im Spätmittelalter nicht nur das Land (Herzogtum) Österreich meinte, sondern auch der Name jener Dynastie war, die heute als die Habsburger bezeichnet wird.

[2] Această opinie, răspândită și în literatura secundară de încredere, a fost recent respinsă științific. Împăratul Carol al IV-lea nu a confirmat toate documentele Privilegium maius în totalitate ci doar parțial. Titlul de „Arhiduce Palatinal” a fost una dintre acele părți pe care a refuzat să le recunoască. Consultați rezumatul informativ (germană) versiune online Arhivat în 10 octombrie 2021, la Wayback Machine..

[1]

[2]