Încredințarea copilului
| Acest articol sau secțiune reprezintă în principal viziunea românească asupra acestui subiect și nu neapărat felul în care este perceput acesta la nivel mondial. Vă rugăm îmbunătățiți acest articol sau discutați acest aspect pe pagina de discuție. |
Încredințarea copilului spre creștere și educare reprezintă o sintagmă introdusă în legislația românească de Codul Familiei, în anul 1954. Prin articolul 42 din acest cod, judecătorul era obligat să acorde, în cazul separării sau divorțului părinților, custodia asupra copilului doar unuia dintre cei doi părinți. Încredințarea copilului spre creștere și educare este sinonimă ca înțeles cu termenul de custodie unică așa cum apare el în literatura de specialitate din străinătate și, mai recent, în literatura de limba română.
Vezi și
modificare- Accesul părintelui la informații privitoare la minor
- Autoritatea părintească (cu varianta Autorității părintești comune)
- Căsătorie
- Custodie
- Custodia comună (cu variantele Custodiei fizice comune sau Custodiei legale comune)
- Custodia unică (cu varianta custodiei împărțite)
- Divorț
- Familie monoparentală
- Interesul superior al copilului
- Părinte custodian
- Părinte necustodian
- Părinte rezident
- Părinte nerezident
- Plan parental
- Relații personale cu minorul
Legături externe
modificare
| Acest articol despre justiție este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa ! |