Paul Goma

Paul Goma
Scriitorul Paul Goma
Date personale
Născut	2 octombrie 1935[1][2] Mana, comuna Vatici, județul Orhei, Basarabia, Regatul României
Decedat	24 martie 2020 (84 de ani) Paris, Franța[3]
Înmormântat	cimetière parisien de Thiais[*][[cimetière parisien de Thiais (cemetery located in Val-de-Marne, in France)|​]][4]
Cauza decesului	COVID-19[5]
Cetățenie	România  Republica Moldova
Religie	Biserica Ortodoxă Română[4]
Ocupație	scriitor, eseist
Limbi vorbite	limba română[6] limba franceză
Partid politic	Tineretul comunist, Partidul Comunist Român, Partidul Muncitoresc Român
Studii	Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1966 - 2020
Limbi	limba franceză limba română
Specie literară	roman, eseu, memorialistică
Operă de debut	1. 1966 - povestirea „Când tace toba” 2. 1971 - romanul „Ostinato”
Opere semnificative	„Ostinato”, „Ușa noastră cea de toate zilele”
Note
Premii	„Chevalier dans l'ordre des Arts et des Lettres”, 1986
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935, Mana, raionul Orhei, județul Orhei, România – d. 24 martie 2020, Paris, Franța) a fost un scriitor român comunist apoi, disident anticomunist. Pentru opoziția sa împotriva regimului comunist a fost arestat și maltratat dar, datorită popularizării internaționale a cazului său, a putut să părăsească România și s-a stabilit în Franța, unde a fost unul dintre membrii marcanți ai exilului românesc.

A refuzat în 1980 cetățenia franceză și a rămas multă vreme apatrid.^[7][8] A stârnit dezaprobare pentru publicarea de texte antisemite,^[9] anticolegialicești/diarist antiliterare în care, deși nu nega ororile comise împotriva evreilor, le justifica drept „răzbunări legitime”.^[10]

Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane arestate și anchetate sub acuzația de anticomunism, Goma a fost reținut opt zile la Securitate și exmatriculat din toate școlile din țară dar, a reușit să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953.

În 1954 a susținut simultan examenele de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM). În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov și după înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM, după care a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”.^{[necesită citare]} În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1963.

Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

Din cauza romanului „Ostinato”, amplu cenzurat în România și publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp, a fost propus în 1971 pentru excludere din PCR, în care se înscrisese în august 1968. Un an mai devreme, la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de toate zilele).

În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

În ianuarie 1977, Goma a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, apoi o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceaușescu și, pe 8 februarie, o scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad, semnată de peste 420 de persoane. Pentru aceste trei scrisori în care se cerea guvernului României respectarea drepturilor omului și care au fost difuzate de Radio Europa Liberă și de presa occidentală a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate dar eliberat la intervențiile din Occident, repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International.

La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unei tentative de asasinat - unui atac cu colet-capcană - pusă la cale de regimul de la București.

Paul Goma a fost exclus în 1977 din Uniunea Scriitorilor din România.

Goma a fost cetățean român,^[11] conform unei informări a Ministerului de Interne.

Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și eurosceptic și în 1980 a refuzat cetățenia franceză dar, scriitorul Andrei Țurcanu a anunțat joi, 25 aprilie 2013, că Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova.^[12][13]

A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.

În august 1968 a avut loc lansarea volumului Camera de alături. În acel an, Goma a făcut cerere de aderare la Partidul Comunist Român și-n august 1968, la Uniunea Scriitorilor a avut loc ședința de primire în Partidul Comunist Român a unor scriitori, Mariana Costescu, Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Alexandru Ivasiuc și Paul Goma.^{[necesită citare]}

În 1969, la Uniunea Scriitorilor a fost criticat pentru publicarea romanul „Ostinato” în Occident.

În aprilie 1970, a predat romanul Ușa editurii Cartea Românească, fiind respins de Marin Preda și Mihai Gafița, după ce Alexandru Ivasiuc „decodificase” două personaje din carte ca fiind cuplul Ceaușescu.^{[necesită citare]} Manuscrisul romanului a fost expediat în Occident.

În octombrie 1971, a apărut în limba germană, publicat de editura vest-germană Suhrkamp, romanul Ostinato, lansat la târgul de carte de la Frankfurt. Goma a apărut la stand cu acest roman și cu titulatura de „carte interzisă în România”. Ca reacție, Dumitru Popescu a propus excluderea lui Goma din PCR, pentru că „a pus în mâna dușmanului o armă cu care să lovească în patria noastră”.^{[necesită citare]} Îl anatemizează Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Săraru, dar îl apără Mihail Novicov, Ion Lăncrănjan, Mihai Ungheanu și Darie Novăceanu.^{[necesită citare]}

În 1972, a apărut tot la Suhrkamp ediția germană a romanului Ușa, în 1974 ediția franceză la editura Gallimard. Cu aceste cărți, Paul Goma intră în circuitul european, dar și în conflict deschis cu autoritățile comuniste de la București, conflict culminat cu mișcarea „Carta 77” și soldat cu arestarea și detenția sa la penitenciarul Rahova.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

În 2002, Paul Goma a publicat eseul „Săptămâna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii”, în care descrie „atrocități comise de populația neromână, în special, întreaga minoritate evreiască (variantă care a fost atenuată în edițiile ulterioare) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, ca urmare a ultimatumului sovietice din iunie 1940”. Autorul ia apărarea lui Ion Antonescu stabilind o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul declanșării războiului împotriva URSS) de regimul antonescian împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent”.

Conform surselor menționate mai jos, Săptămâna roșie nu este un studiu istoric, ci un manifest politic de reinterpretare a istoriei. Potrivit acestor critici, eseul se bazează pe surse, din care Goma alege numai citatele care îi pot susține tezele și care aruncă asupra unei întregi populații evreiești (250.000 de evrei basarabeni) responsabilitatea câtorva militanți comuniști. Politologii și jurnaliștii care comentează Săptămâna roșie apreciază că lucrarea este antisemită și se plasează în literatura negaționistă în cadrul categoriei de scrieri care „trivializează prin comparație”.^[14] Documente cu privire la evenimentele descrise în eseu mai sunt cuprinse în arhiva armatei române^[15] și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu.^[16][17]

În fața acestor critici, Paul Goma a încercat să-și amelioreze lucrarea, sporind sursele și renunțând la anumite aproximații: eseul a fost revizuit de câteva ori între anii 2002 și 2005. Prima ediție tipărită a apărut la Editura Museum din Chișinău (2003), a doua la Criterion Publishing House, București (2003), iar a treia la Editura Vremea, București (2004).

A făcut opoziție regimului comunist pentru care a fost arestat și maltratat; Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat datorită pozițiilor sale extremiste de mai sus.^[18]

Goma mai este considerat drept negaționist al Holocaustului din România și din cauza opoziției sale față de Raportul Comisiei Wiesel.^[19]

Pe 18 martie 2020, Paul Goma a fost internat la spitalul La Pitié Salpêtrière din Paris, infectat cu coronavirus și a murit în noaptea din 24 spre 25 martie 2020.^[20]

• „Chevalier dans l'ordre des Arts et des Lettres”, 1986
• Cetățean de onoare al orașului Timișoara din 2007 ^[22]
• Premiul Academiei de Științe a Moldovei pentru diaspora „Paul Goma”, 2015
• Premiul Academiei Suedeze de Filologie din Upsalla, decernat la 29 martie 1981^{[necesită citare]}

• Mariana Sipoș, Destinul unui disident: Paul Goma, Ed. Universal Dalsi, 2005;
• Elvira Iliescu, Paul Goma - 70, Ed. Criterion, 2005;
• Laszlo Alexandru, Viceversa!, polemici pro și contra lui Paul Goma, Timișoara, Ed. Bastion, 2008.
• Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești Personalități, București: Ed. Litera, 2011, pp.346-347
• Denis Roșca, Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova, Chișinău: Ed. Pontos, 2016, pp.261-262

• Paul Goma la IMDb
• Blog-ul lui Paul Goma
• Paul Goma – Între Belleville și București, iulie 2003, Radu Ioanid, Observator cultural
• Recenzie - Săptămâna Roșie Arhivat în 13 iunie 2007, la Wayback Machine.
• Paul Goma et Norman Manea: le témoignage littéraire dans l'engrenage de la concurrence mémorielle, par Nicolas Trifon Arhivat în 16 ianuarie 2010, la Wayback Machine.
• Paul Goma despre Bartolomeu Anania Arhivat în 5 septembrie 2008, la Wayback Machine.
• Absolvenții Liceului „Radu Negru” din Făgăraș Arhivat în 2 mai 2009, la Wayback Machine.
• Personalități marcante ale neamunui - Paul Goma Arhivat în 5 septembrie 2011, la Wayback Machine., un proiect Moldova lui STEFAN
• 'Intrarea' "Paul Goma" (în engleză) în cartea enciclopedică Historical Dictionary of Moldova (ediția 2, 2007, Scarecrow Press, SUA) Arhivat în 21 octombrie 2010, la Wayback Machine.
• I s-a spus "Soljenițînul românilor"^{[nefuncțională]}, 10 iulie 2009, Florin Mihai, Jurnalul Național
• Paul Goma, un tepos autentic, 14 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
• Paul Goma – taceri, proteste, rupturi, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 287, septembrie 2005
• Goma si tapii ispasitori, Carmen Mușat, Observator cultural - numărul 286, septembrie 2005
• Sentința, din 2013, în procesul împotriva mai multor publicații și persoane, în: Halbjahresschrift - hjs-online, 11.9. 2013.
• Frica (Paul Goma la 80 de ani), Radu Jorgensen in Observator cultural - numarul 792, octombrie 2015