Dinastia Almoravid
Emiratul Almoravid | ||||
Dinastia Almoravidă | ||||
ⵉⵎⵔⴰⴱⴹⵏ / Imrabḍen | ||||
| ||||
| ||||
Dinastia la apogeu, 1120. | ||||
Capitală | Marrakesh | |||
---|---|---|---|---|
Limbă | berberă, arabă | |||
Religie | Islam | |||
Guvernare | ||||
Formă de guvernare | Monarhie | |||
Emir | ||||
- 1040 – 1059 | Abdallah ibn Yasin | |||
- 1146 – 1147 | Ishaq ibn Ali | |||
Istorie | ||||
bătălia de la Sargrajas[*] | ||||
Economie | ||||
Monedă | Dînar[*] | |||
Modifică date / text |
Dinastia Almoravidă (în berberă ⵉⵎⵔⴰⴱⴹⵏ, Imrabḍen, în arabă المرابطون, Al-Murābiṭūn) a fost o dinastie musulmană berberă centrată în Marocul de azi. Înființată în secolul al XI-lea, Dinastia și-a întins controlul peste Magrebul de Vest și Al-Andalus (Iberia arabă). Fondată de Abdallah ibn Yasin, capitala almoraviă a fost situată la Marrakesh (fondată în 1062).
Almoravizii au fost cruciali în prevenierea (temporară) căderii Al-Andalusului, înfrângând forțele creștine la Sagrajas în 1086. Acest lucru le-a permis să controleze un imperiu care se întindea pe o lungime de 3.000 de kilometri de la nord la sud. Cu toate acestea, dinastia a existat o perioadă scurtă. Almoravizii au pierdut din puterea lor, atunci când nu au reușit să oprească rebeliunea Masmuda inițiată de Ibn Tumart. Drept urmare, ultimul conducător almoravid, Ishaq ibn Ali, a fost ucis la Marrakech în aprilie 1147 sub loviturile califatului Almohad, care i-a înlocuit ca o dinastie dominantă atât în Maroc, cât și în Al-Andalus.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Mones, H. (1988), "The conquest of North Africa and Berber resistance", in M. Elfasi, ed., General History of Africa, Africa from the Seventh to the Eleventh Century, UNESCO. 1992 edition, Ch. 9, p. 224-46.
- Moraes Farias, P. F. de (1967), "The Almoravids: Some Questions Concerning the Character of the Movement", Bulletin de l’IFAN, series B, 29:3-4, pp. 794–878.
- Article incorporates text from a publication now in the public domain: Chisholm, Hugh, ed. (1911). "Almoravides" . Encyclopædia Britannica. 1 (11th ed.). Cambridge University Press. pp. 717–718.