Almageste

Almageste
Almagestum, coperta ediției în limba latină tipărită la Veneția, în anul 1515[1]
Ptolemeu, gravură din secolul al XVI-lea
Informații generale
Autor	Claudiu Ptolemeu
Subiect	astronomie; matematici
Gen	treatise[*][[treatise (formal and systematic written discourse on some subject)|​]]
Ediția originală
Titlu original	Ἡ Μεγάλη Σύνταξις (Megále sýntaxis)
Limba	limba greacă veche
Țara primei apariții	Egipt (provincie romană)
Data primei apariții	150
Modifică date / text

Almageste^[3], uneori Almagest sau Almagesta (în latină: Almagestum sau Syntaxis mathematica) este o importantă lucrare de astronomie redactată prin anul 150 de Claudiu Ptolemeu și care mai mult de o mie de ani a constituit baza cunoștințelor astronomice ale lumii islamice și europene.

Titlul original în greaca veche era Μαθηματική σύνταξις (Mathématikế sýntaxis), adică: „Tratat de matematică”, sau Ἡ Μεγάλη Σύνταξις (Megále sýntaxis),^[4] adică: „Marele tratat”. Titlul actual, Almageste derivă din arabă المجسطي (al-Magisṭī), la rândul său, adaptare a cuvântului grecesc Μεγίστη, (Megíste), adică: „Cea foarte mare”, „Cea mai mare”, „Maxima”, cu care era, în general, indicată lucrarea.

Modelul lui Ptolemeu este menționat într-o inscripție aflată la Canop, în Egipt, din 147 sau 148. Sprijinindu-se pe această inscripție, s-a datat, în mod tradițional, redactarea Almagestei. Istoricul N. T. Hamilton a arătat ^[5] că această inscripție face referire la un model anterior Almagestei, care nu a putut fi publicată, potrivit lui, înainte de anul 150.

Primele traduceri în arabă datează din secolul al IX-lea. În această epocă, deși era încă prezentă în Imperiul Bizantin, lucrarea fusese pierdută în Europa occidentală, unde i se mai păstrau doar niște vagi amintiri în cercurile astrologice. O primă traducere din greacă în latină a fost efectuată de Henri Aristippe din Catania, aflat în serviciul lui Roger al II-lea al Siciliei, prin anul 1160. Acesta a fost primul text al lui Ptolomeu difuzat în Europa occidentală, dar a avut o răspândire scăzută și, mai mult, nu s-au păstrat mai multe exemplare.

În secolul al XII-lea, a văzut lumina zilei o versiune tradusă din arabă în spaniolă care mai târziu va fi tradusă în latină, sub patronajul împăratului Frederic al II-lea. Prin 1175, o altă versiune, în latină, de data aceasta provenind direct din arabă, a fost realizată de Gerard din Cremona pornind de la un text provenind din Toledo, în Spania. A fost incapabil să traducă numeroși termen tehnici; se reține chiar numele arab Abrachir pentru Hiparh.

În secolul al XV-lea, o versiune greacă, venită din Bizanț, a apărut în Europa occidentală, iar Johannes Müller, mai bine cunoscut sub numele de Regiomontanus, i-a făcut o versiune prescurtată în latină, la îndemnul cardinalului Bessarion. În același timp, o traducere completă era făcută de Gheorghe din Trebizonda. Această versiune cuprindea un comentariu tot atât de lung ca și originalul. Această muncă de traducere, efectuată sub patronajul papei Nicolae al V-lea, era destinată să înlocuiască vechea traducere. Noua traducere era mult mai bună, însă comentariul a fost mult mai puțin apreciat și foarte criticat. Papa a refuzat să scrie dedicația, iar lucrarea lui Regiomontanus a predominat în secolul următor și încă după aceea.

Prima ediție critică a fost realizată de Erasmus în secolul al XVI-lea.

Comentarii la Almageste au fost scrise de Theon din Alexandria (complete), Pappus din Alexandria (fragmente) și Ammonius (pierdute).

Ptolemeu a propus aici o teorie geometrică pentru descrierea mișcărilor planetelor, Lunii și a Soarelui. Această teorie a epiciclurilor și tabelele astronomice care o însoțesc sunt o dezvoltare a operei lui Hiparh. Ele vor rămâne referință timp de numeroase secole în lumile occidentale și arabe. Universul este conceput ca geocentric, ceea ce a condus lucrarea în uitare, la sfârșitul Renașterii, când modelul heliocentric al lui Copernic, Kepler și Galilei a reușit să se impună în pofida reticențelor Bisericii.

Lucrarea este constituită din treisprezece cărți:

• Cartea I. Postulate fundamentale ale astronomiei; teoria calculelor arcelor pe sferă; tabele trigonometrice; măsura oblicității eclipticii; tabele de declinație și de ascensie dreaptă pentru punctele eclipticii.
• Cartea a II-a. Teoria climatelor; tabele de ascensie oblică; determinarea orelor temporare.
• Cartea a III-a. Definiția anului solar; Determinarea duratei sale; Tabele ale mișcării medii; Anomalia Soarelui; Tabele; Distincția dintre timpul adevărat și timpul mediu.
• Cartea a IV-a. Perioade lunare, determinarea mișcărilor lunare medii; anomalie și noduri; Tabele.
• Cartea a V-a. A doua anomalie sau evecțiune.^[6] Corecții ale paralaxei pentru Soare și Lună; Tabele.
• Cartea a VI-a. Diametre aparente ale Soarelui și Lunii; Calcul al eclipselor; Tabele.
• Cartea a VII-a. Precesia echinocțiilor; Catalog al stelelor boreale.
• Cartea a VIII-a. Catalog al 1.022 de stele și 48 de constelații; Răsărituri și apusuri ale stelelor fixe.
• Cartea a IX-a. Preliminarii ale teoriei planetelor; Mercur.
• Cartea a X-a. Teoria lui Venus și Marte.
• Cartea a XI-a. Teoria lui Jupiter și Saturn.
• Cartea a XII-a. Calcul al retrogradațiilor, stațiuni și digresiuni maximate.
• Cartea a XIII-a. Mișcarea planetelor în latitudine; previziunea fazelor lor de apariție și dispariție.

• Johan Ludvig Heiberg: Claudii Ptolemaei opera quae exstant omnia: 1 Syntaxis Mathematica, Teubner, Leipzig,1898 (conține textul latin și grec)
• Gerald J. Toomer, Ptolemy's Almagest, Univ. Pr., Princeton, 1998, ISBN 0-691-00260-6 (conține doar traducerea în limba engleză, fără textul în limba greacă)
• Traducerea cea mai recentă este de B. M. Perry, publicată de St. John's College, Annapolis, Maryland, Statele Unite ale Americii
• Prima, și până acum unica ediție cu traducere în limba franceză, este aceea a abatelui Nicolas Halma, publicată în două volume în 1813 și 1816^[7], retipărită în 1927 (Hermann, Paris).

• Dicționar enciclopedic, vol.I, A-C, Editura enciclopedică, București, 1993 ISBN 973-45-0046-5
• Otto Neugebauer, A History of ancient mathematical Astronomy, Springer, Berlin/New York, 1975.
• James Evans, The History and Practice of Ancient Astronomy, Oxford University Press, 1998 (ISBN 0-19-509539-1)
• Michael Hoskin, The Cambridge Concise History of Astronomy, Cambridge University Press, 1999 (ISBN 0-521-57291-6)
• Olaf Pedersen, A Survey of the Almagest, Odense University Press, 1974 (ISBN 87-7492-087-1. A revised edition, prepared by Alexander Jones, is due to be published by Springer on 29 noiembrie 2010.
• Olaf Pedersen, Early Physics and Astronomy: A Historical Introduction, 2nd edition, Cambridge University Press, 1993 (ISBN 0-521-40340-5)

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Almageste

• Ptolemy. Almagest. / translated from the Arabic by Gerard of Cremona. Digitized version of manuscript made in Northern Italy c. 1200-1225 held by the State Library of Victoria.
• University of Vienna: Almagestum (1515) PDF:s of different resolutions
• Almagest Planetary Model Animations Arhivat în 10 februarie 2007, la Wayback Machine.
• Online luni-solar & planetary ephemeris calculator based on the Almagest
• Ptolemy's Almagest. PDF scans of Heiberg's Greek edition, now in the public domain (Classical Greek)
• A podcast discussion by Prof. M Heath and Dr A. Chapman of a recent re-discovery of a 14th-century manuscript in the university of Leeds Library Arhivat în 18 iunie 2010, la Wayback Machine.

• Geocentrism
• Teoria pământului plat
• fr:Juan Vernet