Hong Kongul Britanic

Hong Kong 香港 Drapelul Hong Kongului[*]​ Stema Hong Kongului[*]​ Imnul național:  God Save the Queen Hartă a Hong Kongului Britanic (înainte de 30 iunie 1997) Populație Densitate 5,796 loc/km²  - Estimare 1996 6,217,556[1] Limbi oficiale Engleză Chineză Guvernare Sistem politic Colonie dependentă Legislativ Consiliu Legislativ Religie oficială Religia tradițională chineză Budism Creștinism Capitala Victoria (de facto) (Cunoscut ca și Central din 1997) Istorie Convenția de la Peking 18 octombrie 1860 Convenție pentru extinderea teritoriilor 9 iunie 1898 Ocupația militară japoneză 25 decembrie 1941 până în 30 August 1945 Economie 'PIB (PPC) 1996[2]  - Total $154 miliarde  - Pe cap de locuitor $23,843 PIB (nominal) 1996  - Total $160 miliarde  - Pe cap de locuitor $24,698 Gini 51.8 Monedă înainte de 1895: dolarul spaniol bani chinezi 1895–1937: dolari de schimb după 1937: dolarul Hong Kong Coduri și identificatori Domeniu Internet .hk Prezență online pagină Facebook Modifică date / text

Hong Kongul Britanic a fost o colonie și teritoriu dependent de Marea Britanie, din 1841 până în 1941 și din 1945 până în 1997. Hong Kong a fost sub conducere britanică din 1841 și a fost pentru puțin timp ocupat de Japonia din 1941 până în 1945, înainte de a preda teritoriul înapoi forțelor britanice, continuând conducerea britanică din 1945 până în 1997. Perioada colonială a început cu ocuparea Insulei Hong Kong în 1841, în timpul Primului Război al Opiului. Insula a fost cedată de dinastia Manciu în urma războiului, în 1842, și recunoscută ca și colonie a Coroanei în 1843. Colonia s-a extins spre Peninsula Kowloon în 1860, după Al Doilea Război al Opiului și a fost extinsă și mai departe, când Marea Britanie a obținut o arendă de 99 de ani a Teritoriilor Noi, în 1898.

Chiar dacă Insula Hong Kong și Kowloon au fost cedate pentru totdeauna, zona închiriată cuprindea 92% din teritoriu și Marea Britanie a considerat că nu era vreun mod posibil de a împărți colonia singură, în timp ce Partidul Comunist Chinez nu dorea extinderea arendei sau permiterea unei administrații britanice după aceea. Marea Britanie a acceptat, în final, să transfere întreaga colonie Chinei la expirarea tratatului în 1997, după ce a obținut garanția că îi vor fi conservate sistemele, libertățile și modul de trai timp de, cel puțin, 50 de ani.^[3]

În 1836, guvernul manciurian a întreprins o revizuire majoră a politicii legate de comerțul cu opiu. Lin Zexu s-a oferit voluntar spre a suprima opiul. În martie 1839, a devenit Comisar Imperial Special în Canton, unde a ordonat negustorilor străini să își predea rezervele de opiu. I-a limitat pe britanici în a locui doar în Cartierul Canton și le-a tăiat proviziile. Administratorul-Șef britanic al Comerțului, Charles Elliot, s-a conformat cu cererile lui Lin de a asigura o ieșire în siguranță pentru britanici, acoperirea costului fiind împărțit între cele două guverne. Când Elliot a promis că guvernul Marii Britanii va plăti rezervele de opiu, negustorii și-au predat cele 20.293 cufere de opiu, care au fost distruse în public.

Vă rugăm să contribuiți la îmbunătățirea articolului ajutând la extinderea lui. Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina de discuții.