Op art
Op-art (din engleză de la Optical art) reprezintă o direcție în arta modernă care face din percepție, din condiția „vizuală” a operei un principiu de formare și existență a creației. Metoda de bază constă în folosirea formelor geometrice abstracte și a suprafețelor colorate, pentru a provoca în ochii privitorului efecte de mișcare și vibrație prin tehnica iluziilor optice. Înglobată adeseori în cinetism (engleză: kinetic art), op-artul își are rădăcinile în preocupările futurismului și constructivismului de redare a mișcării, ca și în cercetările percepției întreprinse de Piet Mondrian sau de artiștii de la Bauhaus.
Un precursor al op-artului poate fi socotit Adolf Fleischmann, prin efectul de vibrație a culorilor și simbioza dintre formă și culoare pe care le-a folosit.
Termenul de „op-art” apare pentru prima dată în Time Magazine din octombrie 1964, dar una dintre primele manifestări ce anunță noua mișcare și consacră pe câțiva dintre cei mai de seamă reprezentanți ai ei - în primul rând pe Victor Vasarely și Jesús-Rafael Soto - este expoziția din 1955 de la Galeria Denise René din Paris.
În „Manifestul galben” al acestei expoziții se folosește termenul „plastic-cinetism”, care a fost înlocuit în engleză de Optical art sau Op art. Importante în evoluția acestui curent sunt expozițiile „Noua tendință”, deschisă în 1964 la Paris, și The Responsive Eye („Ochiul sensibil”), organizată în 1965 la Muzeul de Artă Modernă („MoMA”) din New York, SUA.
Op-artul se definește tot mai precis ca un mod de acțiune al ambianței, prin expresia creației, asupra ochiului și - în general - asupra sensibilității umane. În atmosfera încărcată a așezărilor moderne, lucrările artiștilor din această mișcare provoacă un șoc vizual - procedeu exploatat în afiș de modalitățile publicității prin imagine -, care reține atenția privitorului și face posibilă transmiterea mesajului conținut în structura respectivei opere.
Alături de Vasarely și Soto, printre cei mai de seamă artiști ai mișcării op-art se mai pot cita englezii Bridget Riley, Jeffrey Steele și Peter Sedglei, americanii Richard Anuszkiewicz și Reginald Neal, venezuelenii Carlos Cruz-Diez și Martha Boto, brazilianul Almir Mavignier, francezul François Morellet, lituanianul Youri Messen-Jaschin, germanul Wolfgang Ludwig, iar în timpurile mai recente elvețienii François Beaudevin și Philippe Decrauzat.
-
Jesús-Rafael Soto: Sfera Luteţia
-
Richard Anuszkiewicz: Compoziţie
-
Youri Messen-Jaschin: Vibraţie
-
Carlos Cruz-Diez: Geometrie
-
Richard Anuszkiewicz: Cuplu de galben cu portocaliu
-
Youri Messen-Jaschin: Broadway
Bibliografie
- Ronald Carreher și Jacqueline Thurston: Optical Illusions and the Visual Arts, Londra, 1966
- Cyril Barrett: An Introduction to Optical Art, Londra, 1971