Nino: Diferență între versiuni

Sfânta Nino (sau Nina, Nona, Cristiana, Crișona; în georgiană წმინდა ნინო; n. ca. 325, probabil în Grecia sau Italia m. ca. 361 în Bodbe, Kaheția, Georgia) a fost cea care a inițiat convertirea georgienilor la creștinism. În Biserica Ortodoxă Georgiană, sfânta Nino este venerată în rândul apostolilor.

Nino a fost o creștină originară din Grecia sau Italia, care ajunsese drept captivă de război în Cappadocia și apoi în Iberia, statul georgian de est în antichitate. În Mtsjeta, capitala Iberiei, ea a devenit celebră ca vindecătoare de boli și cunoscătoare de ierburi. Renumele ei a ajuns la urechile reginei iberice Nana, care a chemat-o în palatul său, în speranța de a se vedea vindecată de o boală grea. Nino a reușit într-adevăr să o vindece pe regină, dar a refuzat răsplata generoasă a regelui Mirian al III-lea, spunând că puterea ei taumaturgică este un dar al lui Dumnezeu.

O altă legendă este legată de regele Mirian. Se spune că acesta s-ar fi rătăcit în timpul unei vânători și a fost împiedicat de o ceață stranie să-și regăsească drumul spre casă. El i-a chemat atunci în ajutor pe toți zeii cunoscuți în Iberia, dar de-abia atunci când i s-a adresat zeului venerat de Nino a reușit să fie salvat. Ca urmare a acestei experiențe, Mirian a adoptat creștinismul. Conform altor legende, regele s-a convertit după ce fusese el însuși vindecat de către Nino. Mirian a instituit creștinismul ca religie de stat în Iberia în anul 337 (sau, după opinia reprezentată de Biserica Ortodoxă Georgiană, deja în 326). Sfătuit de sfânta Nino, regele a trimis soli la curtea lui Constantin cel Mare și a solicitat prin ei trimiterea de preoți creștini în Iberia.

Sfânta Nino și-a petrecut sfârșitul vieții ca pustnică în apropierea unei mănăstiri cappadociene. În anul 361 ea s-a îmbolnăvit la întoarcerea dintr-o călătorie în Tușeția, o regiune din estul Georgiei, și a murit în preajma localității Bodbe în regiunea Kaheția. Regele Mirian a întemeiat deasupra mormântului ei în Bodbe o biserică, care a fost ulterior inclusă în mănăstirea Ninotsminda.

Crucea sfintei Nino, încropită de ea însăși din păr și tulpini de viță de vie, este păstrată în catedrala Sioni din Tbilisi.

Sfînta Nino este menționată pentru prima oară în Historia Ecclesiastica (X, 11) a lui Tyrannius Rufinus, care aflase de legendă în anul 395 la Ierusalim, de la prințul georgian Bakur. La Rufinus este vorba de o anonimă care înfăptuise minuni și creștinizase Georgia. Numele Nino este transmis de un manuscris georgian scris între anii 960 și 970 în mănăstirea Șatberdi din nord-estul Turciei de azi^[1]. Hagiografiile mai târzii au făcut din Nino misionara Armeniei, o rudă a sfântului Gheorghe sau o prințesă romană.

Fiind patroana statului georgian, sfintei Nino i s-a ridicat în 1994 la Tbilisi un monument creat de sculptorul Zurab Zereteli.

Sfânta Nino a fost adoptată ca patroană și de congregația catolică a "Surorilor Sfintei Cristina", înființată în 1801 de Victoire de Méjanés în Argancy, din 1808 cu sediul în Metz, care se ocupă de educația fetelor și de îngrijirea bolnavilor.

Sfânta Nino este sărbătorită de bisericile ortodoxe în zilele de 27 octombrie și 14 ianuarie, de biserica romano-catolică în 15 decembrie, de Biserica Armeană-Gregoriană în 29 octombrie.

• Friedrich Wilhelm Bautz: articol Christiana (Nina, Nunia) în: Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon, vol. I, Hamm 1990, col. 1004.

• Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei Arhivat în 20 aprilie 2015, la Wayback Machine., 14 ianuarie 2009, Adrian Agachi, Ziarul Lumina