[go: up one dir, main page]

RO  EN
IMI/Noutăţi/2016/

Condoleanţe

În aceste clipe cernite suntem alături de rudele și apropiații celei care a fost Elena Boian, un om cu suflet mare, gata oricând să vină în ajutor, cu o capacitate extraordinară de muncă, pe care o făcea cu răbdare și devotament.

Boian Elena, născută la 23 mai 1954, or. Chișinău.

Studiile: a absolvit școala nr.22 din capitală (a.1968), școala pedagogică din Orhei, specialitatea "învățător de clasele primare" (a.1973); Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de matematică și cibernetică, specialitatea "matematică aplicată"; doctorantura Institutului de Matematică al AȘM (fără frecvență) (a.1988).

Titlurile și gradele științifice: în 1992 a susținut teza de doctor în științe fizico-matematice cu tema "Cercetarea și elaborarea tehnicilor de paralelizare a programelor secvențiale" în cadrul Consiliului specializat de pe lângă Universitatea de Stat din Kiev, Ucraina, la specialitatea "Programarea mașinilor și sistemelor de calcul". În a.1997 i s-a conferit titlul de cercetător științific superior, iar în 2002 – titlul de conferențiar universitar.

Activitatea în cadrul Institutului de Matematică și Informatică al AȘM: din a.1993.

Domeniul și interesele științifice: sisteme de operare, limbaje de programare, construirea compilatoarelor, limbaje formale și automate, programarea paralelă, procesarea limbajului natural, modele formale de calcul – calcul molecular.

A participat la elaborarea și realizarea mai multor proiecte naționale și de cooperare internațională (CRDF/MRDA, NATO, programe ale comunității Europene, proiecte bilaterale finanțate de Academia Română, Fundația SOROS, INTAS, STCU).

Cele mai importante rezultate științifice: a elaborat algoritmi de transformare a programelor secvențiale în funcționale și de descompunere a programelor funcționale în componente potențial paralele; a generalizat criteriile pentru testarea corectitudinii transformării programelor structurale aciclice în programe funcțional-structurale; a stabilit condițiile suficiente de paralelizare a expresiilor funcționale; a propus tehnici de optimizare la nivelul limbajului intermediar pentru complexul de programe pe baza a limbajului Pascal pentru calculatorul „Samson”; a elaborat algoritmi de flexionare a cuvintelor pentru sistemul suport de completare a bazei de date pentru corectorul de texte ROMSP.

A participat la elaborarea unui sistem de instruire asistată de calculator pentru studierea morfologiei limbii române pentru utilizatori cu diferite niveluri cu cunoaștere a limbii române, în care s-au folosit resursele lingvistice elaborate. De asemenea s-a implicat cu rezultate originale la modelarea proceselor transcripționale ale expresiei genelor și posibilitatea simulării modelului cinetic al triggerelor molecular genetice prin intermediul rețelelor Petri. A participat la construirea câtorva modele de P-sisteme pentru soluționarea unor probleme ce țin de procesarea limbajului natural, și anume, de generare morfologico-flexionară a cuvintelor limbii române.

A publicat 117 lucrări științifice.

Publicații științifice de referință:
  1. S.Cojocaru, E.Boian, C.Ciubotaru, A.Colesnicov, V.Demivova, L.Malahov, pp.481-484, in Proceeding IMCS-50 The Third Conference of Mathematical Society of the Republic of Moldova, dedicated to the 50-th anniversary, of the foundation of the Institute of the Mathematics and Computer Science, August, 19-23, 2014 Chișinău.
  2. Dijitalizarea, recunoașterea și conservarea patrimoniului cultural – istoris, dr.C.Ciubotaru, dr.EșBoian, dr.h.S.Cojocaru, dr.A.Colesnicov, L.Malahov – în Institutul de Matematică și Informatică al AȘM – Academos Revista de știință, de inovare, cultură și artă nr.1 (32), martie 2014, pp.61-68 înregistrată la Ministerul Justiției la 25.05.2005 – nr.189, Categoria B.
  3. Boian E. Morpho-syntactic analysis of scientific text. – in: Mathematics and Information technologies: Research and Education (Mitre 2011, dedicated to the 65th anniversary of the Moldova State University. Abstracts. August 22/25, 2011, Chișinău, p.126-127.

O deplângem cu toții si-i adresăm bunului Dumnezeu ruga să o odihnească în pace.